Perfect

Azi vreau să plec cât mai departe.

Vreau să pășesc pe asfalt, într-un loc pe care nu îl știu, cu oameni pe care nu-i cunosc.

Vreau să simt vântul verii prin păr, pe față, să simt că zbor și eu cu el...

Să stau pe plajă, în bătaia soarelui și să-mi amintesc de vara aia în care eram așa de bulversată de schimbări, încât nu mă recunoșteam. Vara în care îți urmăream orice mișcare cu așa patos că aș fi fost în stare să le anticipez și să creez cu tine un tandem perfect.

Perfect. Ce cuvânt sec și prea puțin potrivit vreunui lucru, sentiment sau persoană. 

Perfect, e o jignire, nici-gând un compliment. 

Să te numesc perfect? Te-aș urâți nemărginit.

Să mă numesc perfectă? N-aș spune nici o fărâmă de adevăr.

Nici un om nu e perfect! 

Vă conjur să nu mai folosiți cuvântul acesta oribil, restrictiv și sufocant!

Mai bine, hai să ne descriem în culori sau în mirosuri! Sau prăjituri?

-Cum îți par eu?
-Tu? Tu ești jeleu de fructe, draga mea!

Și uite-așa, vreau să mă plimb pe plajă și să mă cert, pentru că nu demult, chiar eu, am îndrăznit să te numesc perfect.