O alta

E vară și e cald și nu-mi pot opri tornada de gânduri stupide ce-mi traversează imaginația cu o viteză uluitoare.

Știi, atunci când parcă toți au plecat și ai mai rămas doar tu? Tu și cu Tine... 

Și parcă Tu nu e de acord cu Tine. Și parcă vrei să-i faci să tacă, dar parcă ai vrea să-i mai asculți puțin...

Și-ncepi să te dezbați și să îți faci scenarii, și-ajungi să nu te mulțumești cu Tine, și-ai vrea ca Tu să fie altfel...

De-aș fi altfel, aș ieși mereu zâmbind din casă, mi-aș saluta vecinii și aș pleca fredonând spre parc, sperând să te văd printre tufele colorate, conteplând abisul cerului. 

De-aș fi o alta, aș veni direct la tine să-ți povestesc de  stele, praf și păsări și alte lucruri pe care nu le știu... 

De-ai fi, tu, altfel, eu n-aș mai fi. 

De-am fi amândoi alții...sufletele nostre, oare, s-ar mai ști? S-ar mai găsi ele, în marea asta de oameni gonind spre țeluri inutile, vorbind fără noimă, luptând fără scop, ingnorând fără conștiință?

Dar, eu sunt eu și tu ești tu. Nimic din noi n-o să se schimbe. Și asta nu e rău, e bine.
Cum altfel aș mai găsi eu unul ca tine și tu una ca mine?