Și era toamnă. Ea alerga fericită prin pădurea de lângă casă, printe frunze arămii, bolnave, triste, târâte de un vânt ce prevestea furtună. Dar ce să știe ea? Era doar o fetiță...Cerul îi părea tangibil, prăpăstiile nu o speriau, găsea ceva bun în oricine și orice. Copacii își ridicau ghiarele vrând să sfâșie norii gri, plini de ploaie și mâhnire.
Îi îmbrățișează își spunea surâzând.
Și alerga
frenetic printre copaci în timp ce spinii îi crestau pielea albă. Noroiul îi
colora tălpile, ea zâmbeau mereu, nesimțind nimic, știind că la capătul drumului
avea să găsească ceea ce voia cu disperare încă de când venise pe lume. Ceva
pentru care nu găsise încă un nume, dar care se găsea chiar aici. Venise pentru
ea. Îi fusese promis. Era al ei și nu avea să plece nicăieri.
Un lup. Un pui de lup...nu pot avea încredere în
el. Se va întoarce curând înapoi în pădure. Mă poate răni.
Nu se asculta,
nu-i păsa, nu voia să creadă. Sub o cupolă de sticlă trăia ea și un pui de lup.
Și nu știa că ea e cea care avea să-l rănească, schimbându-l.
Ochii lui erau
amenințători. Ea vedea milă. Blana lui era făcută să taie aerul ca o săgeată,
era făcută pentru a fugi. Ea vedea siguranță. Bucuria lui era barbară, departe
de umanitatea pe care ea o citea.
Ce copil prost, ce lup meschin. Ce poveste bolnavă
despre o fetiță ce învăța un lup să devină om.
Un lup. Deghizat
în om. Greșit. Irevesibil. Încercări
eșuate. Lacrimi amare. De ce l-ai schimbat?
Nu te mira copilo
că a a plecat! Nu-ți vărsa lacrimile în van. Sufletul tânjea, din clipa în care
l-ai găsit, după pădure. Nu încerca să fii ca el. Tu ai fost făurită pentru
palate de cleștar nu pentru fugi nocturne prin nisip și apă. Nu îl urî. Nu ești
în stare să urăști.
Întorce-te în
casă, așază-te lângă șemineu și zâmbește privind fotografiile în rame albe.
Cândva ai avut un lup. Un lup fără nume, ce a venit pentru tine, ce ți-a fost
promis. Era al tău și nu avea să plece.
Ce copil prost. Ce om meschin. Ce poveste bolnavă
despre o fetiță ce a învățat un lup să fie om, iar omul a plecat așa cum pleacă toți:
nepăsători și reci, cu scuze ieftine și un la
revedere în care nimeni nu mai crede.
Mă tem, dar nu de lupi. Mă tem de oameni.
