Despre insula mea, pufoasă și roz

El

Biata de tine…așa de naivă…

Nici nu e nevoie să îl vezi…El știe deja  că te are. Ești ca un pește într-un acvariu, vezi orizontul, dar ceva invizibil te reține să îl urmezi,iar tu… pur și simplu nu poți. Ești prinsă. Vrei să te eliberezi, dar defapt nu vrei. Se joacă cu mintea ta…tu te joci cu mintea ta, mintea ta nu mai e…e doar ce vrea El să gândești, El e păpușarul…tu ești doar o marionetă din cârpe cusute stângaci de o fetiță abia inițiată în meșteșugul ăsta.

Te înalță doar ca să te doboare cu brutalitate, te lovește de pământul sec, cu zgomote înăbușite, cu suspine. Te ridici și îi zâmbești în față și El te lovește din nou…

Spiritul…nu ți-l poate lua, e tot ce ai și ce El nu poate atinge…râzi în sinea ta…ești ca o narcisă răsărită în pragul iernii.

Cât de naivă...

 Și parcă dacă nu ar mai exista ar fi bine...Ba,nu!  nu îl vrei departe,vrei să îl știi mereu lângă tine, dar îl urăști. Îl urăști așa tare că vrei să îl sufoci cu mâinile goale, dar e atât de fragil…fragil…FRAGIL ȘI MESCHIN! Știi ca vulnerabilitatea e doar o mască, dar vrei să crezi că și el are un punct slab, vrei să crezi că îl poți controla cu mișcarea unui deget…că îl poți frânge dintr-o mișcare.

Cât de naivă…

 

Toamnă

Zi de început de toamnă...aburi grei ies din asfaltul crăpat. Pământul negru, sterp, aducător de ghinion, tânjește după tălpile desculțe, după țopăieli și râsete cristaline.

Ea se plimbă târând o eșarfă roșie...așa de roșie încât pare a fi făcută din petale de mac, legate cu pânze de păianjen... Materialul șerpuiește pe trotuarul grosolan, destrămându-se încet, ca un vis.

Șina de tren e rece și  părăsită, mereu singură; vara sufocată de zăduf, iarna bocnă, iar  nimănui nu îi pasă pe câți i-a dus spre cei iubiți...sau departe de ei, e ca un drum al gloriei sau al rușinii, mereu cu două direcții. Păstrează pe fiecare centimetru o poveste pe care nu o poate spune, condamnată la tăcere.

Zi de început de toamnă, toamnă bacoviană, o șină de tren, un câmp pustiu și ea trasând cu eșarfa un drum plin de gropi, pline cu noroi și iarbă  putrezită. Șina o cheamă cu o patimă pe care doar ea o aude, îi spune să se apropie și să o încălzească cu trupul ei, răvășit de durere...lipsit de suflet și compasiune. Ea nu mai simte nimic, e goală. Goală și rece ca o șină de tren, cu care se contopește ușor spre a deveni una. Iar mai târziu...rămâne eșarfa... doar ea,acum, mai roșie ca niciodată.

E toamnă.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=51K4cUTuvc0&w=480&h=360]

Forbidden 13, azi 13, pe Leather and Lace 13

O dată ajunsă în fața camerei scotoci după cheie icnind când trebui să o scoată din adâncul buzunarului.

Ușa se deschise silențios, dar Sabrina păși stângace în ceea ce avea să fie camera ei pentru următoarea săptămană.
Când fetele îi propuseseră vacanța i se păruse o idee minunată, credea că o dată plecată din locul acela plin de amintiri otrăvitoare viața ei va deveni brusc mai bună, că totul se va termina cu adevărat și că va putea spera în sfârșit la curcubeie.

Forbidden 12

Când limuzina ce le avea ca pasagere pe cele trei fete porni, Sabrina se întoarse cu privirea spre fereastră și urmări nostalgică ceea ce lăsa în urmă: aleea casei ei, străduța întunecată pe care îl zărise pe Andrew pentru prima oară, parcă îi simțea parfumul, aerul de mister ce îl înconjura și care țipa a pericol. Cu toate astea ei îi era dor, iar ceea ce nu putea să ierte era faptul că ea însăși fusese cea care îi adusese sfârșitul. Dar gâdurile ei se amestecau cu altele, unele pe care nu le voia, dar erau gândurile ei...

Forbidden 11

Forbidden 10

A doua zi  veni  încet și nedorită. Sabrina voia să adoarmă la loc și să îl viseze iar și iar pe Andrew.

Forbidden 9

-Stai...Ce?

Sabrina se ridică în fund și se uită năucită în jur.Acum câteva secunde totul păruse așa real, unde dispăruse palatul minunat și vocea aceea? A cui era? Fusese el, Andrew?

Forbidden 8

Trebuie să existe ceva! Trebuie!Își repeta Sabrina cu o doză de neîncredere...

Forbidden 7

-Sabrina..te rog pleacă! Îmi spusese chinuit de ceva ce îl luase în stăpânire.

Forbidden 6

Dar ceea ce nu ințelegeam era de ce eram eu cea vizată de cei doi tipi.Așa că nu am stat pe gânduri și am întrebat:

-Andrew, dar de ce mă urmăreau cei doi pe mine?!

Forbidden 5

‘-Nu e grozav că Sabrina va da super petrecerea secolului şi noi vom fi V.I.P-guests?spuse Katy plină de entuziasm.

Forbidden 4

Când mi-am revenit eram așezată pe o bancă, iar Caleb lângă mine. Mă privea de parcă acum mă vedea prima oară. L-am lăsat să mă studieze și apoi am întrebat:

-Cât timp am dormit? deja mă așteptam să îmi răspundă că zile la rând.

-Cam cinci minute!a spus el apoi a tăcut, de parcă voia să îmi spună ceva și nu știa cum.

-Ești o inconștientă! a zis într-un final, șocându-mă.

-Poftim? De ce? Eu…nu, nu înțeleg! am zis de-a dreptul încurcată.

Forbidden 3

Un tipat imi iesi din gat, de parca eram o caprioara impuscata de vanator. Ma auzise, evident, doar era un monstru, cine stie ce alte “calitati” o mai avea?

Nici nu apucasem sa clipesc, el era langa mine cu o expresie ingrozitoare pe fata, pentru un moment as putea jura ca o urma de teama i se ivise pe chipul alb, perfect, ca de portelan.

Forbidden 2

‘El e!’ am gandit in timp ce se aseza langa mine.
‘El e barbatul de pe alee!’
-Buna! A zis el zambindu-mi.
‘Ce cautai, tu, pe aceeasi alee cu mine?Cum de mergeai asa de repede?De ce ma urmaresti?’ erau doar cateva intrebari ce mi-au trecut fulgerator prin minte.

Forbidden 1

“Scumpa mea Sabrina, daca citesti asta inseamna ca mami nu mai e langa tine si pentru asta imi pare nespus de rau…”

Citisem asta de nenumarate ori…dar nimic nu ma oprea sa o recitesc in fiecare zi, mama murise insa eu nu  ma resemnasem inca, ar fi trebuit?Nu!Trecusera doar 5 ani.