Oază pentru noi, cei din provincie. Ești genul ăla de oraș care le vindecă pe toate, deși face mai multe răni. Ești locul în care poți deveni altcineva, deși nu vei fi niciodată altul.
Ești locul în care fericirea se trăiește în așteptarea metroului, pe peronul B, când primești un mesaj pe WhatsApp.
Ce stupid! Venim toți aici, sperând că se va schimba ceva în noi, în viața noastra, la persoanele ce ne înconjoară și fără să vrem, chiar noi schimbăm totul.
Trăim cu impresia că decorul ne influențează, când, noi îl modelăm până în cele mai mici detalii.
Îmi place să privesc orașul noaptea. Când luminile îmi amintesc de New York...Evident, New Yorkul pe care îmi place mie să mi-l imaginez. Cu părțile frumoase, petreceri luxoase și taxiuri galbene gata să te ducă acasă după ce ai băut prea multă șampanie roz.
Într-un fel...Bucureștiul este New Yorkul meu. Al meu, al tău, al lor. Nu-mi pasă, îl putem împărți. Poate fi Parisul vostru dacă vreți...sau Milano. Mie doar lăsați-mi luminile, imaginea lor îmi încălzește retina, iar drumul spre casă, dimineața la 04:00 pare mai sigur.
Cu vocea iritată a taximestristului, ce se plânge de cât de mult beau tinerii din ziua de azi, pe fundal. Cu mirosul banchetelor, prea folosite, în aer și cu zgomotul motorului vechi în timpane, eu vreau să privesc luminile. Și,vreau să văd în ele, undeva peste ocean, o altă eu, într-o altă noapte, întorcându-se în apartamentul ei de pe 5th Ave. după ce, până la 04:00 dimineața a băut prea multă șampanie roz...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere