Se afișează postările cu eticheta zoey dean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zoey dean. Afișați toate postările

marți, 10 iulie 2012

RIVALITĂŢI, IUBIRE ŞI GLAMOUR

HOLLYWOODUL E CA UN LICEU DE FIŢE de ZOEY DEAN, ediţie de buzunar distribuită pe data de 17 iulie cu revista Bravo

O poveste amuzantă şi surprinzătoare despre o tânără atrasă irezistibil de mirajul Hollywoodului – va reuşi ea să se impună ca un personaj remarcabil în această lume magică a triumfurilor trecătoare?
Taylor Henning are douăzeci şi patru de ani şi tocmai a primit jobul visurilor sale: asistentă la un important studio cinematografic. Răutăcioşi, colegii ei încep imediat s-o submineze, iar ea înţelege că zicala „Hollywoodul e ca un liceu de fiţe” este cum nu se poate mai adevărată. Însă la şcoală Taylor nu se pricepuse prea bine să-şi facă prieteni. Aşadar, cum ar putea acum să se descurce în lumea intrigilor?
Face cunoştinţă cu dezinvolta Quinn – o adolescentă de şaisprezece ani, fiica şefei sale – şi are o revelaţie: poate că această “regină a stupului de albine” o poate învăţa cum să răzbească în industria filmului. Quinn o ia sub aripa ei ocrotitoare şi, curând, Taylor înregistrează primele victorii împotriva principalei sale rivale, Kylie. Însă în momentul în care Quinn o sfătuieşte să-i fure iubitul lui Kylie, se întâmplă un lucru neprevăzut în scenariu: Taylor se îndrăgosteşte de el. Va reuşi ea să se comporte ca o fată rea, ca să obţină ce-şi doreşte?

„Distracţie maximă!” New York Daily News

„Nostimă şi captivantă, o lectură perfectă pentru cei pasionaţi de culisele Hollywoodului.” Booklist

ZOEY DEAN este autoarea unor cărţi de succes, cum ar fi cele din seria The A-List (devenită bestseller New York Times), seria The Talent şi romanul independent Privileged (publicat recent de Editura Leda, sub titlul Privilegiul), care s-a bucurat şi el de o mare popularitate, fiind adaptat într-un serial de televiziune pentru reţeaua CW în anul 2008.
Hollywoodul e ca un liceu de fiţe (în original, Hollywood Is Like High School with Money) se bazează pe experienţa personală a autoarei, care, după liceu, a lucrat ca asistentă la Hollywood.
Zoey a crescut în Beverly Hills şi îşi petrece o parte din an în insulele ei preferate din Caraibe, unde lucrează la următoarele cărţi din seriile The Talent şi The A-List: Hollywood Royalty.

SURSA

Sii, este 100% adevarat ca in continuare cu revista BRAVO se vor distribuii urmatoarele 3 volume din Jurnalele lui Stefan!!

miercuri, 27 iunie 2012

FAIMĂ, BOGĂŢIE ŞI GLAMOUR – AI FACE ORICE SĂ LE AI?

PRIVILEGIUL de ZOEY DEAN – ediţie de buzunar distribuită pe data de 3 iulie cu revistaBravo

Roman aflat la baza serialului de televiziune Privilegiul – acum şi în România!

Ce şanse ai să te descurci în lumea celor bogaţi şi privilegiaţi? Când te trezeşti într-o lume a opulenţei la care nici nu îndrăzniseşi să visezi, aparenţele îţi iau ochii. E oare ceva dedesubtul lor, ceva ce nici n-ai fi bănuit?

Megan Smith a absolvit Universitatea Yale şi are planuri mari, dar datorii şi mai mari. Când e concediată de la tabloidul unde lucra, i se oferă un plan B: să fie profesoara Fabuloaselor Gemene Baker, cunoscute mai mult pentru uriaşa avere pe care o vor moşteni şi pentru petrecerile scandaloase decât pentru rezultatele la învăţătură.

O slujbă imposibilă? Poate, dar, dacă va reuşi, răsplata va fi pe măsură. Însă gemenele n-au de gând să lase distracţia deoparte pentru o lecţie de algebră. Şi nici să-şi piardă vremea cu Megan cea ştearsă. Megan descoperă repede că, dacă va reuşi să joace rolul unei adevărate fete bogate, poate le va învăţa ceva. Dar nu şi-ar fi imaginat niciodată ce-ar putea gemenele s-o înveţe pe ea

„Extrem de amuzantă… o lectură perfectă pentru plajă!” – Publishers Weekly

Zoey Dean este autoarea seriei The A-List, bestseller New York Times, care conţine zece romane. Privilegiul a fost adaptat într-un serial de televiziune pentru reţeaua CW în 2008, fiind în prezent difuzat şi în România. Zoey a crescut în Beverly Hills şi îşi petrece o parte din an în insulele ei preferate din Caraibe, unde lucrează la următoarea carte din seriile The Talent şi The A-List: Hollywood Royalty.

SURSA