Te rog spune-mi că m-am înșelat. Spune-mi că nu ești cine credeam, că nu îți pasă și că-ți sunt indiferent. Spune-mi că soarele nu răsare dimineața și că luna nu există.
Te voi crede.
Te rog ia-mă de mână și explică-mi că sunt un visător, că văd ce-i bun în oameni și că deseori îmi creez propriile povești pe care le pun în ei.
Îndrăznește să-mi spui că tot ce am avut a fost o iluzie și că am trăit în propriul circ, iar tu ai fost atracția principală. Spune-mi că nu am realizat că erai de fapt o dansatoare de burlesque.
Te voi crede.
Aruncă-mi cufărul cu amintiri în stradă, chiar dacă plouă și pe mine odată cu el. Voi locui sub fereastra ta până când vitrega soartă va decide să mă cruțe.
Spune-mi că florile ofilite printre file de carte sunt doar în capul meu și că dacă deschid acum cartea pe care ți-am dedicat-o nu voi găsi o lalea neagră, păstrată cu grijă în îmbrățișarea câtorva stropi de parfum.
Te voi crede
Și mai presus de toate, te implor nu-mi spune nimic. Lasă-mă să mă chinui, pe străzi, pe câmp, prin văi și să te caut acolo unde știu că nu te voi găsi vreodată, să nu pot alege din noianul de minciuni amestecate cu adevăr. Lasă-mă să nu te găsesc pe tine ci pe altcineva.
Cineva care să mă primescă cu hainele trecutului murdare, cu cugetul înșelat, cu iluziile false și cu inima făcută bucăți. Ea va ști cum să mă repare, iar când mă vei vedea, te rog să nu mă recunoști. Nu te voi recunoaște.
Și va fi dulce imaginea ta, dezorientată, intrigată, lovită de o revelație fulgerătoare.
Voi fi fericit.
Dar, tu, mă vei crede?
Superb!
RăspundețiȘtergere