Toamnă

Zi de început de toamnă...aburi grei ies din asfaltul crăpat. Pământul negru, sterp, aducător de ghinion, tânjește după tălpile desculțe, după țopăieli și râsete cristaline.

Ea se plimbă târând o eșarfă roșie...așa de roșie încât pare a fi făcută din petale de mac, legate cu pânze de păianjen... Materialul șerpuiește pe trotuarul grosolan, destrămându-se încet, ca un vis.

Șina de tren e rece și  părăsită, mereu singură; vara sufocată de zăduf, iarna bocnă, iar  nimănui nu îi pasă pe câți i-a dus spre cei iubiți...sau departe de ei, e ca un drum al gloriei sau al rușinii, mereu cu două direcții. Păstrează pe fiecare centimetru o poveste pe care nu o poate spune, condamnată la tăcere.

Zi de început de toamnă, toamnă bacoviană, o șină de tren, un câmp pustiu și ea trasând cu eșarfa un drum plin de gropi, pline cu noroi și iarbă  putrezită. Șina o cheamă cu o patimă pe care doar ea o aude, îi spune să se apropie și să o încălzească cu trupul ei, răvășit de durere...lipsit de suflet și compasiune. Ea nu mai simte nimic, e goală. Goală și rece ca o șină de tren, cu care se contopește ușor spre a deveni una. Iar mai târziu...rămâne eșarfa... doar ea,acum, mai roșie ca niciodată.

E toamnă.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=51K4cUTuvc0&w=480&h=360]