Forbidden 10

A doua zi  veni  încet și nedorită. Sabrina voia să adoarmă la loc și să îl viseze iar și iar pe Andrew.Acum stând pe marginea patului realiza că începea să îl uite...nu își mai amintea privirea lui pătrunzătoare, mâinile ce o dată o mângâiaseră. Acum realiza cât de puțin timp petrecuseră împreună...și cât de repede și irevocabil se îndrăgostise de băiatul misterios și mult prea atrăgător, care în final se dovedise a fi vampir și îi complicase viața peste măsură. O stare de melancolie amestecată cu un sentiment de vină îi vibra prin vene, un sentiment de prevestire o cuprinsese și ea poate chiar voia să se întâmple ceva, voia ca viața asta anostă să se încheie.

Seara veni fără ca ea să observe, fetele plecaseră de mult, iar ea rămase singură cu murmurul din capul ei, conștiința care se auzea vag...dar măcar revenise la “gâdurile de altă dată”. Sabrina se trânti în pat și nici nu trebuii să se străduiască prea tare că și adormii.

*

Decorul deja cunoscut se înfiripă în jurul Sabrinei, care ,de data asta purta o rochie din mătase și dantelă albă-sidefie. Nu putea vedea în jur, o singură rază de lumină purpurie o urmărea ca un reflector. Cu un ecou surd, misteriosul bărbat din vis își făcu simțită prezența:

-Oh, scumpo! Ce repede ai revenit!spuse vocea deja cunoscută.

-Ascultă...Andrew?!Tu ești? Te rog...dă-mi un semn...vreau să știu cine ești...nu știu ce se întâmplă și m-am săturat de jocul ăsta de-a prințesa albastră!!spuse Sabrina cu o iritare vădită.

-Hihi, chicoti vocea, subțiat.Cere și ți se va da, draga mea...

-Atunci hai să terminăm o dată cu asta!

-Oh, te grăbești...haide să o luăm încet...îmi place să fiu spontan!spuse  și apoi râse delicat, ca un sunet de clopoței.

-Nu, nu vreau!Staaai....

Dar era prea târziu...decorul dispăruse, iar Sabrina era din nou în camera ei. Ridică ceasul de pe noptieră și văzu că era deja ora nouă. Era uimitor cum acesta(oare era Andrew?) putea controla timpul în visele Sabrinei.

Se ridică din pat și trecând prin fața oglinzii de toaletă văzu că acolo era așezată o micuță floare pe care o recunoscu imediat...era o Gențiană bavarică...nu  își credea ochilor. Mereu admirase frumusețea acestei flori, dar era rară și mai ales nu creștea în acea zonă, nici măcar prin apropiere...de aceea, în secret, era floarea ei preferată. Acum era sigură...singurul care ar fi putut ști era Andrew...trebuia să fie el!

Luă micuța floare și sub ea era un plic alb-sidefiu în care găsi următorul mesaj:
”O floare rară pentru o fată pe măsură...
xoxo Cel-ce-speră-la-o-șansă-infimă-de-la-tine.”

Un zânbet îi lumină fața, dar în același timp o bănuială îi veni în minte: Cum putea Andrew să spere la o șansă când el avea deja inima ei? Oare...nu era Andrew acel străin misterios?Asta nu era acceptabil! Ea era a lui Andrew și nimic, mai ales nimeni nu avea să schimbe asta!

Aruncă plicul, dar floarea o așeză în apă(ea nu greșise cu nimic). O întrebare zăcea pe buzele Sabrinei:
-Cine era străinul?

Gențiana bavarică