Forbidden 8

Trebuie să existe ceva! Trebuie!Își repeta Sabrina cu o doză de neîncredere...

Azi, după patru ani de la cele petrecute părea că jurnalul ei e o poveste inventată,defapt nimeni nu o crezuse cu adevărat că ceea ce trăise era real sau cel puțin...fusese.

Puse mâna pe mobil și formă numărul vechii sale prietene: Jodes.

-Bună scumpo! Spuse pe nerăsuflate.

-Bună, Sabrina, ce mă bucur să te aud!Cum a fost ziua de azi?

-Jodes...știu că mă vei crede nebună...cel puțin..dar cred că...

-Ce?Ce s-a întâmplat?Sabrina, mă sperii!spuse Jodes cu îngrijorare vădită.

-Jodes...cred că l-am văzut pe Andrew.

Urmă un moment de tăcere, Jodes nu știa ce să creadă, Sabrina nu încetase nici o dată să îi povestească despre pierderea lui Andrew...dar totul părea așa fantezist...ajunsese să se convingă singură că defapt Andrew o lăsase baltă pe Sabrina în mijlocul pădurii și ea făcuse o criză. Dar acum...acum totul părea să o ia de la capăt.

-Sabrina, ești sigură?A trecut atât timp...probabil ți-ai imaginat.

-Jodes!Ascultă-mă, era el, sunt sigură!

Și avea de ce.Plecase de dimineață la plimbare, și uitându-se prin vitrine obervase că cineva o privea...când s-a întors l-a văzut, chiar dacă doar pentru o fracțiune de secundă, era sigură, era Andrew!
Nu putea uita privirea lui pătrunzătoare, inima i-o luase razna, simțea din nou, zâmbea din nou.

-Sabrina, e târziu, mergi la culcare și vom discuta mâine.

-Dar...oh, ok!Noapte bună!

Cu aceste cuvinte închise telefonul și luă din nou jurnalul, reciti, însă nu putea înțelege, îl ucisese, era sigură...sau nu?
Mintea îi fu cuprinsă de o ceață densă și căzu intr-un somn adânc în același pat de acum patru ani.

Nimic nu se schimbase în viața Sabrinei, aceeași casă, mașină, desigur că terminase facultatea iar acum lucra la firma tatălui ei, insă ea rămăsese aceeași fată obsedată de modă. Astea desigur dacă nu ajungeai să o cunoști cum se cunoștea ea, atâta ură și amărăciune ascunsese până azi în spatele fetei fără griji, uneori nu rezista si plângea ore în șir, țipa, spărgea vaze, dar la ce folos?Andrew rămânea mereu în uitare.Nimic nu o putea ajuta.Dar azi...azi un licăr de speranță îi invadase sufletul.

Mai întâi văzu o lumină puternică apoi iși dădu seama că din lumină se desprindeau forme și obiecte, era...într-un palat. Pereții erau plini de oglinzi venețiene, și flori în relief poleite cu aur. Marmura neagră acoperea podeaua, iar în fața ei se deschise o ușă enormă de fildeș.

-Bine ai venit!spuse o voce calmă și joasă.

-Cine ești?întrebă Sabrina ca prin vis.

-Toate la timpul lor draga mea!Spune-mi ce părere ai de umila mea casă?spuse vocea sarcastică.

-Mda, cam sărăcuță, ce să zic...ai luat-o la reduceri?spuse Sabrina intrând în atmosferă.

Un râs înfundat năvăli sala, ecoul râsului se auzea și un minut după ce râsul încetase.Trebuie să fie enorm!își zise Sabrina.

-Ok.Ce vrei de la mine?Unde sunt?Răspunde-mi!spuse Sabrina iritată.

-Nț!Nț!Ești foarte curioasă și nerăbdătoare draga mea...Știi: curiozitatea a ucis pisica!

-Da...și satisfacția a înviat-o!

Râsul, de data aceasta mai puternic îi năvăli în urechi și ea trebui să și le acopere ca să se apere.

Apoi palatul începu să se fluidizeze și ea se trezi în patul său în care adormise mai înainte.