duminică, 22 ianuarie 2012

Forbidden 6



Dar ceea ce nu ințelegeam era de ce eram eu cea vizată de cei doi tipi.Așa că nu am stat pe gânduri și am întrebat:

-Andrew, dar de ce mă urmăreau cei doi pe mine?!

Dintr-o dată expresia lui trecu de la meditativă la o notă de frică amestectă cu nelămurire. Își trase răsuflarea și începu:

-Sabrina?Tu crezi în destin?

-A...ce întrebare stupidă!Evident că nu, sunt studentă la economie, mă bazez pe fapte nu pe vorbe goale aruncate de oameni care nu au idee despre ceea ce spun.

-Atunci nu mă vei crede dacă îți spun că destinul nostru e să fim împreună, nu?

-Desigur glumești!Sigur că nu cred, ce e asta? O replică de pe un site cu cele mai proste replici de agățat?spuneam asta ironic însă ceva mă facea să mă întreb dacă el vorbea serios.

Sabrina închise jurnalul ce îl ținea pe patul mare din camera ei de hotel. Restul faptelor și le amintea fără efort. Cum cei doi vânători se năpustiseră în căsuța ascunsă de pădure și îi luase pe nepregatite pe ea și pe Andrew. Cum unul dintre ei i-a explicat cu ironie din ce Ordin face parte și care îi era misiunea...Explicaseră că vin în numele Ordinului de Safir(o grupare de vampiri si alte creaturi care consideră rasele lor superioare omenirii și că au dreptul de a face ce vor), că Andrew alesese o viață printe oameni şi că îi sfidase așa că pedeapsa va fi pe măsură.

Cu un surâs malefic cel ce părea a fi șeful a scos o seringă uriașă, înfigându-mi-o în braț.

-Nu!strigă cu disperare Andrew, desigur știa ce au ei de gând, eu însă nu aveam habar.

Cu precizia unui medic vampirul umplu seringa cu sângele meu, roșu aprins, iar pe mine mă cuprinse amețeala. Mă privii cu ironie și începu să îmi explice:

-Oh, biata de tine! Nu e timp să leșini, în curând vei lupta pentru viața ta cu însuși dragul tău iubit.

-Niciodată!Andrew nu îmi va face rău, am încredere în el! și chiar aveam, îl cunoșteam de puțin timp, dar cu toate astea era gata să îmi pun viața în mâinile sale.

-Haha! Practic îmi râse în nas celălalt vampir. O dată ce sângele tău va ajunge în venele lui nu va mai fi capabil să raționeze.

-Iar Ordinul de Safir va fi răzbunat! Din voi va rămâne doar unul singur, Andrew iși va pierde ori viața ori dragostea predestinată.

Spunând astea al doilea vampir înfipse adânc seringa în gâtul lui Andrew și eliberă sângele meu...apoi retrase seringa, o aruncă pe podea și înainte să iasă afară aruncă jos ceva ce părea un săculeț din piele maronie.

Andrew se rezemă de perete absent, apoi, de parcă un buton fusese apăsat...căzu întins pe podeaua camerei...

 
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=mio3T3l_52k&w=480&h=360]

4 comentarii:

  1. Dani Elle hii nimic hii nimc hii nimic hii forbidden ♥♥ imi place maxim vreau urmatoarea parte ::_

    RăspundețiȘtergere
  2. So...!:)) Keep going girl! Pana nu intru la Sonet sa iti cumpar cartea, nu te las:>:*

    RăspundețiȘtergere
  3. Astept cu nerabdare urmatorul episod, sunt curioasa ce provocari noi vor aparea in drumul personajelor. Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte fain .... interesant :) imi place

    RăspundețiȘtergere